Incontinența anală sau fecală este o afecțiune în care mișcările intestinale nu pot fi controlate și există scurgeri involuntare. Aceasta poate fi de două tipuri, incontinență de urgență sau pasivă, fiind o afecțiune destul de comună, cu o prevalență de 1 la 3.
Simptomele incontinenței fecale includ scurgerile involuntare odată cu eliminarea gazelor sau la activitate fizică ori pierderea controlului asupra mișcărilor intestinale, acestea fiind cauzate de leziuni nervoase sau musculare, diareea, constipație, hemoroizi sau prolaps. Acest sindrom poate fi diagnosticat în urma unui examen fizic sau a unor teste, precum manometrie anorectală, RMN, ultrasonografie anorectală, proctografie sau sigmoidoscopie.
Tratamentul incontinenței fecale poate consta atât în modificarea stilului de viață, printr-o dietă echilibrată și bogată în fibre sau efectuarea de exerciții terapeutice, cât și în administrarea de medicamente împotriva diareei sau a constipației, dar și intervenții chirurgicale.
Complicațiile pot apărea, de cele mai multe ori, în urma operațiilor, incluzând separarea pielii de țesut, infecții, sângerări, dureri sau incontinență continuă.
Ce este incontinența fecala?
Incontinența anală sau fecală este un sindrom care implică pierderea controlului sfincterului anal, ceea ce duce la scurgerea involuntară de scaun solid sau lichid, presupunând imposibilitatea de a controla mișcările intestinale.
Incontinența fecală variază de la o scurgere ocazională în timp ce se elimină gaze și până la o pierdere completă a controlului intestinal.
Care sunt tipurile de incontinența anala
Incontinența fecală sau intestinală este de două tipuri, de urgență și pasivă.
Tipurile incontinenței fecale sunt:
-
Incontinența de urgență – este un tip de incontinență care implică nevoia imperioasă și bruscă de a defeca și are ca rezultat scurgerea involuntară de materii fecale.
-
Incontinența pasivă – este un tip de incontinență care implică incapacitatea organismului de a anunța nevoia de a goli rectul, motiv pentru care mișcarea intestinală are loc fără a vă da seama. Acest tip poate fi cauzat de comunicarea defectuoasă dintre nervi și mușchi.
Cât de frecventă este incontinența anală?
Incontinența anală este destul de frecventă, conform unui studiu sistematic ale cărui rezultate au arătat că 1 din 12 adulți din întreaga lume suferă de această afecțiune. Prevalența este mai mare în rândul femeilor și al persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani, conform aceluiași studiu intitulat „Prevalența globală a incontinenței fecale la adulții care locuiesc în comunitate: un studiu sistematic și o meta-analiză”, realizat de Isabelle Mack et al. în anul 2023.
Care sunt simptome incontinentei anale?
Simptomele incontinenței fecale pot fi diverse, continue sau manifestate doar în cazul diareei.
Simptome ale incontinenței anale sunt:
-
Scurgeri de materii fecale când eliminați gaze
-
Scurgeri de materii fecale când sunteți activ fizic
-
Senzația că trebuie să defecați, dar nu reușiți să ajungeți la timp la toaletă
-
Pierderea capacității de a vă controla în totalitate mișcările intestinale.
Care sunt cauzele incontinenței anale?
Cauzele comune ale incontinenței fecale sunt diareea, constipația și leziunile musculare sau nervoase. Pentru majoritatea persoanelor, există mai mult decât o cauză a incontinenței.
Cauzele incontinenței anale sunt:
-
Leziuni nervoase – Nervii care controlează mișcarea mușchilor pot fi afectați de intervenții chirurgicale sau de nașterile vaginale, precum și de unele afecțiuni cronice sau de utilizarea excesivă a laxativelor. Leziunile nervilor care controlează „senzația rectală” duc la imposibilitatea organismului de a anunța nevoia de a defeca.
-
Leziuni musculare – Țesuturile musculare pot fi afectate în urma intervențiilor chirurgicale în zona anală sau în urma unei nașteri vaginale mai dificile. Aceste leziuni musculare presupun imposibilitatea mușchilor de a controla scurgerea de materii fecale.
-
Diaree – Scaunele moi și apoase sunt mai dificil de gestionat de către mușchii sfincterului anal decât cele solide. În timp, diareea frecventă poate cauza slăbirea mușchilor din rect și anus, pierzând capacitatea de a controla mișcările intestinale.
-
Constipație – Crizele frecvente de constipație pot, de asemenea, să slăbească mușchii rectali și anali, iar efortul de a defeca poate cauza leziuni nervoase. În cazul constipației cronice, părțile lichide ale scaunului se pot inflirta în jurul scaunului ferm care este blocat, ceea ce duce la incontinență.
-
Hemoroizi – Hemoroizii sunt venele umflate din rect, care pot împiedica anusul să se închidă complet, lăsând materiile fecale să se scurgă.
-
Pierderea capacității de stocare în rect – De obicei, rectul se întinde pentru a încăpea materiile fecale. Dacă acesta este cicatrizat sau rigid, nu se poate întinde atât de mult pe cât este necesar, iar excesul de scaun se poate scurge. Rectul poate deveni rigid și cicatrizat în urma unor intervenții chirurgicale, radioterapie sau boala inflamatorie intestinală.
-
Rectocel – Rectocelul apare atunci când rectul alunecă pe peretele din spate al vaginului, dăunând nervilor care controlează sfincterul rectal. Astfel, rectul nu mai poate controla mișcările intestinale, cauzând incontinență.
-
Prolaps rectal – Prolapsul rectal apare atunci când rectul alunecă în anus. Întinderea sfincterului rectal prin prolaps dăunează nervilor care îl controlează, ducând la imposibilitatea ținerii materiilor fecale în rect. Cu cât acest lucru durează mai mult, cu atât este mai puțin probabil ca nervii și mușchii să se refacă.
Cum este diagnosticată incontinența fecală?
Incontinența fecală este diagnosticată în urma unui consult efectuat de un medic gastroenterolog sau chirurg colorectal, care va presupune un examen fizic și unul rectal.
Teste de diagnosticare a incontinenței fecale:
-
Manometrie anorectală – Testul studiază puterea mușchilor sfincterului anal, inclusiv cât de eficient se coordonează rectul pentru a controla mișcările intestinale.
-
Ecografie endorectală sau RMN – Prin aceste teste poate fi verificată structura mușchilor sfincterului anal și a țesutului înconjurător, fiind vizibile posibilele leziuni ale țesuturilor sau anomaliile legate de incontinență.
-
Ultrasonografie anorectală – Testul presupune introducerea unui instrument îngust în anus și rect, care produce imagini video prin care poate fi verificată structura sfincterului.
-
Proctografie – Imaginile video cu raze X sunt realizate în timpul unei mișcări intestinale pe o toaletă special concepută. Testul măsoară cantitatea de scaun pe care o poate reține rectul și evaluează cât de bine este eliminat de către organism.
-
Electromiografia sfincterului anal – Testul determină dacă leziunile nervoase sunt motivul pentru care mușchii sfincterului anal nu funcționează corect. De asemenea, examinează coordonarea dintre mușchii rectului și cei anali.
-
Proctosigmoidoscopie – Testul examinează partea inferioară a colonului cu ajutorul unui sigmoidoscop care este introdus în rect.
Care sunt optiunile de tratament pentru incontinenta anala?
Tratamentul incontinenței fecale constă în modificarea dietei, exerciții de biofeedback sau Kegel, administrarea de medicamente potrivite sau intervenții chirurgicale.
Modificări ale dietei
Modificarea dietei este de obicei primul pas în tratamentul incontinenței anale. Este recomandat consumul de alimente bogate în fibre atât la mesele principale, cât și ca gustări, precum fructele, legumele, fasolele sau cerealele integrale, dar și consumul ridicat de lichide, între 9 și 12 căni de apă zilnic.
Este recomandată construirea unei rutini zilnice pentru un tranzit regulat, prin:
-
Eliminarea zilnică a materiilor fecale după micul dejun, eventual la aceeași oră în fiecare zi, deoarece reflexul gastrocolic este declanșat de consumul de alimente și băuturi
-
Consumul de fibre insolubile pentru a obține fecale moi și voluminoase
-
Consumul de alimente naturale care îmbunătățesc scaunele, precum orezul, iaurtul și bananele
-
Asigurarea unui aport de fluide de până la 3000 ml/zi sau efectuarea unei cure de terapie de substituție cu fluide pentru a compensa pierderea de volum în cazul diareei
-
Efectuarea regulată a activităților fizice, pentru a stimula peristaltismul
-
Utilizarea supozitoarelor sau stimularea directă a sfincterului rectal și a colonului inferior pentru a începe peristaltismul
-
Menținerea unei poziții confortabile, ghemuite, pentru defecație pentru o evacuare mai eficientă a intestinului.
Exerciții și terapii
Exercițiile și antrenamentele pot ajuta corpul să mențină un control mai bun asupra mișcărilor intestinale. Cele mai comune astfel de exerciții sunt biofeedback-ul și Kegel.
Biofeedback
Antrenamentul de biofeedback vizează creșterea forței sfincterului anal extern și este realizat, de obicei, prin înregistrarea presiunilor din canalul anal, cuplate la semnale vizuale sau auditive proporționale cu acestea. O sondă sensibilă la presiune este introdusă în anus, care detectează contractarea mușchilor sfincterului anal, fiind vizibile astfel tiparele activității acestora.
Analizând toate studiile disponibile din literatura de specialitate, indiferent de etiologie, se constată că aproximativ ⅔ pacienți prezintă o scădere de cel puțin 75% a episoadelor de incontinență fecală, conform studiului „Tratamentul de biofeedback al incontinenței fecale: Unde ne aflăm și încotro ne îndreptăm?”, realizat de Giuseppe Chiarioni.
Exerciții Kegel
Exercițiile Kegel sau exercițiile pentru mușchii planșeului pelvin, întăresc mușchii care susțin rectul, incluzând sfincterul anal și planșeul pelvin. Acest grup de mușchi controlează continența intestinală. Adesea, aceștia sunt slabi, din cauza vârstei sau a sarcinii, nașterii sau intervențiilor chirugicale și contribuie la apariția incontinenței.
Exercițiile Kegel se realizează astfel:
-
Se localizează mușchii podelei pelvine
-
Se încordează mușchii pentru 3 secunde și apoi relaxare timp de 3 secunde. Aceste 2 etape reprezintă un Kegel
-
Se efectuează 10 astfel de Kegeluri, de 2 ori pe zi
Tratament Medicamentos
Medicamentele utilizate în tratamentul incontinenței fecale sunt antidiareicele, precum loperamid, și cele care tratează constipația, cum ar fi laxativele, supozitoarele și clismele.
Nu este recomandată administrarea de medicamente fără prescripție medicală.
Intervenții chirurgicale
Tratarea incontinenței fecale poate necesita o intervenție chirurgicală pentru a corecta cauza, precum prolapsul rectal. Opțiunile includ:
-
Sfincteroplastia – Procedura repară sfincterele anale deteriorate sau slăbite în urma unei nașteri naturale, întărind mușchii și strângând sfincterele.
-
Transplantul mușchiului Gracilis – Tehnica presupune înfășurarea mușchilui gracilis, din compartimentul medial al coapsei, în jurul anusului și atașarea capătului liber la tuberozitatea ischiatică controlaterală.
-
Sfincter artificial – Această tehnică presupune implantarea unui dispozitiv artificial, o proteză care imită acțiunea unui mușchi anal normal, în jurul anusului.
-
Colostomie – Intervenția chirurgicală deviază scaunul printr-o deschidere în abdomen, atașându-se o pungă pentru a colecta scaunul. Este luată în considerare doar dacă alte tratamente nu au avut succes.
Care sunt complicațiile incontinenței fecale?
Complicațiile incontinenței fecale pot fi depresia și anxietatea din cauza calității scăzute a vieții, dar și alte tipuri de complicații care apar după intervențiile chirurgicale, precum:
-
Separarea pielii și a țesutului subcutanat
-
Devascularizarea vaselor care duce la necroză
-
Infecție
-
Sângerare
-
Hematom
-
Dureri fecale și anale
-
Incontinență fecală continuă
