Afectiunile Ano-Rectale

Criza Hemoroidala: Ce este, Simptome Tratament & Durata

criza hemoroidala
Poza Dr. Faydaver Kerim
Revizuit Medical: Dr. Faydaver Kerim - Chirurg Generalist in 25/03/2024
Poza Dr. Faydaver Kerim

Criza hemoroidală acută apare atunci când hemoroizii sunt încarcerați și devin trombozați. Aceasta se caracterizează prin durere acută și neîncetată care necesită tratament urgent pentru a fi ameliorată.

Cauzele principale ale declanșării crizei hemoroidale sunt prolapsul, trombozarea sau strangularea hemoroizilor. Este însoțită de simptome precum durere severă, inflamație și sângerări.

Tratamentul constă în utilizarea unor substanțe cu efecte terapeutice eficiente, antioxidante, veno-tonice și antiinflamatorii, precum fracția flavonoidă micronizată purificată, dobesilatul de calciu, extractul de mușețel și de gălbenele. În cazuri mai severe, care nu răspund la tratament, sunt indicate intervențiile chirurgicale, precum hemoroidectomia.

În general, criza hemoroidală durează câteva zile sau chiar săptămâni, dacă nu este tratată corespunzător.

Ce este criza hemoroidală?

Criza hemoroidală se referă la o exacerbare bruscă și severă a simptomelor hemoroidale, cum ar fi durerea, sângerarea și dificultatea de a elimina mișcările intestinale.

Ce cauzează o criză hemoroidală?

Criza hemoroidală acută poate fi cauzată atât de hemoroizi interni, cât și de hemoroizi externi. Cei externi pot tromboza spontan sau ca urmare a efortului constant si prelungit în timpul defecației sau a ridicării de greutăți. Hemoroizii interni pot duce, de asemenea, la o stare acută care rezultă din încarcerarea și umflarea hemoroizilor prolapsați.

Cauzele crizei hemoroidale sunt:

  • Hemoroizii trombozați – formarea cheagurilor de sânge în interiorul hemoroizilor poate duce la trombozarea acestora. Odată ce presiunea internă crește, determina inflamarea peretilor vaselor care se pot rupe, provocând disconfort.
  • Hemoroizii prolapsați – prolapsul acut, în cazul în care vasele hemoroidale prin inflamatia si presiunea cronica isi pierd in timp proprietatile elastice sunt prinse de sfincterul extern al anusului, poate duce la obstrucția venelor, edem, strangulare și poate provoca dureri acute.
  • Hemoroizii încarcerați sau strangulați – au acelasi mecanism mentionat mai sus dar de durata mai lunga, unde vasele hemoroidale nu se mai retrag in interiorul canalului anal si raman exteriorizati sub presiunea sfincterului anal
  • Alte cauze – agravarea hemoroizilor și determinarea unei crize hemoroidale pot fi cauzate și de alcool, cofeină, alimente picante sau procesate, produse lactate sau citricele.

Care sunt simptomele crizei hemoroidale?

Criza hemoroidală este caracterizată prin simptome ca durerea severă, acută, în sau în jurul anusului. Aceasta ar putea fi însoțită de hemoragie dacă tromboza avansează până la ruptură spontană sau cangrenă cu necroză, cauzate de presiunea pielii suprapuse.

Simptomele crizei hemoroidale sunt:

  • Durere
  • Sângerări
  • Umflături și inflamații.

Care sunt tratamentele crizei hemoroidale

Tratamentul crizei hemoroidale constă în administrarea unor substanțe active antiinflamatoare, analgezice și veno-tonice, pentru a ameliora simptomele acesteia. De cele mai multe ori, se apelează la intervenții chirurgicale de urgență, precum hemoroidectomia.

Tratamentul crizei hemoroidale include:

  1. Fracția flavonoidă micronizată purificată
  2. Dobesilatul de calciu
  3. Extractul de Mușețel
  4. Extractul de gălbenele
  5. Intervenții chirurgicale

Fracția flavonoidă micronizată purificată

Fracția flavonoidă micronizată purificată care este clasata in medicamentele flebotonice sunt prescrise pentru a trata hemoroizii în faza acută a unei crize hemoroidale. Flebotonicul acționează prin reducerea inflamației venoase, inhibând aderența și migrarea leucocitelor.

Tratamentul cu fracții de flavonoide micronizate și purificate a redus semnificativ gradul de durere și sângerare, conform studiului realizat pe un eșantion de 49 de pacienți, denumit „Impactul fracției de flavonoide purificate micronizate în tratamentul episodului hemoroidal acut”, realizat de Zhu-Ming Jiang, în anul 2006.

Dobesilatul de calciu

Dobesilatul de calciu (2,5-dihidroxibenzensulfonatul de calciu) este un medicament încadrat în categoria vasculo-protectorilor și veno-tonicelor. Dobesilatul de calciu are capacitatea de a diminua permeabilitatea capilară, precum și agregarea plachetară și vâscozitatea sângelui.

Activitatea farmacologică poate fi explicată prin proprietățile antioxidante ale dobesilatului de calciu și prin acțiunea sa asupra endoteliului, prin sinteza oxidului nitric, crescând relaxarea dependentă de endoteliu.

Tratamentul cu dobesilat de calciu a avut rezultate foarte bune în crizele hemoroidale, având o eficiență de aproximativ 86.21%, conform unui studiu denumit „Eficiența dobesilatului de calciu în tratarea crizelor hemoroidale acute”, efectuat de B. Bfilent Mente et al., în cadrul Școlii Medicale a Universității Gazi, din Ankara.

Extractul de Mușețel

Mușețelul (Matricaria chamomilla) este utilizat pe scară largă pentru a trata inflamațiile pielii și ale membranelor mucoase, precum și pentru diverse infecții bacteriene ale pielii. Una dintre activitățile antiinflamatorii ale mușețelului implică inhibarea eliberării de prostaglandină E(2) indusă de lipopolizaharide și atenuarea activității enzimei ciclooxigenază (COX-2), fără a afecta forma constitutivă, COX-1.

Un studiu efectuat pe voluntari umani a demonstrat că extractul de mușețel pătrunde sub suprafața pielii în straturile mai profunde ale acesteia. Acesta a fost realizat de către I. Merfort et al., în anul 1994, sub denumirea „Studii de penetrare cutanată in vivo a flavonelor din mușețel”.

Extractul de gălbenele

Gălbenelele (Calendula officinalis) este o plantă care este folosită în mod popular în vindecarea rănilor și ca agent antiinflamator. Activitatea antiinflamatoare este legată de prezența triterpenelor, în special a esterilor de faradiol și taraxasterol.

Un studiu a determinat că extractul de calendula a crescut cantitatea de colagen din răni pe măsură ce acestea se vindecau. Această proteină este necesară pentru a forma un nou strat de piele, sănătos și intact. Studiul este intitulat „Studii in vitro pentru evaluarea proprietăților de vindecare a rănilor ale extractelor de Calendula officinalis” și a fost efectuat în anul 2017, de către Christoph Nicolaus et al.

Intervenții chirurgicale

Tratamentul chirurgical al crizei hemoroidale poate fi efectuat în ambulatoriu, limitându-se la excizia cadranelor simptomatice, însă cel mai adesea se apelează la hemoroidectomia de urgență. Aceasta are rate de complicații similare cu cele ale intervențiilor elective, gradul de excizie a hemoroizilor în timpul unei crize acute depinzând în principal de severitatea bolii și de starea generală de sănătate a pacientului.

Dacă pacientul are atât componente interne, cât și externe de tromboză și prolaps, o excizie extinsă a hemoroizilor este asociată cu rate crescute de stenoză anală. Însă, în cazul unei tromboze externe izolate, hemoroidectomia efectuată limitat poate lăsa boala hemoroidală netratată și permite reapariția unei crize acute.

În general, hemoroidectomia în timpul crizelor hemoroidale acute poate duce la o ameliorare rapidă a simptomelor. Întinderea acesteia poate fi limitată la cadranele simptomatice, necesitând ulterior o intervenție chirurgicală electivă.

Astfel că hemoroidectomia de urgență efectuată pentru tratarea pacienților cu crize hemoroidale acute s-a dovedit a fi sigură și adecvată. Complicațiile sunt minore și acceptabile, pe baza unui studiu efectuat pe 40 de pacienți, numit „Hemoroidectomia de urgență pentru tratarea crizei hemoroidale acute: Experiența unui singur institut”, realizat de Huang-Jen Lai, în anul 2006.

Cât durează criza hemoroidală?

Criza hemoroidală durează câteva zile sau chiar săptămâni, în funcție de tratamentul urmat, dacă nu este efectuată o hemoroidectomie de urgență, care ar putea ameliora mult mai rapid simptomele

Poza Dr. Faydaver Kerim

Mihaela Murariu

Mihaela Murariu, absolventă a Facultății de Chimie, specializarea Chimie Medicală și masterand în cadrul Masterului de Chimie Clinică, cu afinitate pentru industria medicală și cu o mare experiență în citirea studiilor și a referințelor medicale, din care extrage informații relevante pentru publicul larg.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Deschide Chat WhatsApp
Buna ziua 👋
Cu ce informatii te putem ajuta?