Introducere
Contents
Atunci când mergeți la baie și observați o cantitate mică de sânge, în nuanțe de roșu aprins sau negru în vasul de toaletă, pe hârtia igienică sau în scaun, cel mai probabil, aveți sângerări rectale.
Cea mai comună cauză pentru apariția sângerărilor anale sunt hemoroizii, însă există și alte afecțiuni care provoacă un scaun cu sânge (1)
Pentru a afla mai multe motive care cauzează apariția sângerărilor anale, ce investigații medicale sunt necesare pentru detectarea cauzelor și cum pot fi tratate, vă invităm să citiți informațiile Dr. Alexandru, în cele ce urmează.
Stiai ca..
- Aproximativ 13% din populatie au sangerari rectale? (2)
Simptome
- Sânge roșu aprins, închis sau de culoarea gudronului în vasul de toaletă, scaun sau hârtia igienică;
- Dureri abdominale;
- Dureri rectale;
- Crampe;
- Senzație de amețeală și stări de confuzie.
Tipuri de scaun cu sânge
Culoarea sângelui pe care o vedeți în scaunul de toaletă sau pe hârtia igienică, poate indica de unde ar putea veni de fapt sângerarea.
- Sânge roșu aprins – Poate indica sângerare la nivelul tractului gastrointestinal inferior (colon sau rect).
- Sânge roșu închis sau maro – Poate indica sângerări în intestinul subțire sau în partea incipientă a colonului.
- Melenă (scaun întunecat și asemănător gudronului) – Poate indica sângerare din stomac sau din partea superioară a intestinului subțire.
Ce cauzează sângerările rectale?
Există mai multe motive care provoacă sângerările rectale. Cele mai frecvente sunt hemoroizii, urmate îndeaproape de constipație, fisuri anale, abcese anale sau diferite tipuri de ulcere și afecțiuni gastrointestinale. (3)
Hemoroizii
Cea mai frecventă cauză a sângerării rectale, este reprezentată de hemoroizii care sangereaza. Hemoroizii sunt venele umflate din rect, numiți hemoroizi interni, sau anus numiți hemoroizi externi.
Dar din fericire nu este o problema extrem de mare deoarece oprirea sangerarii hemoroizilor poate fii rezolvata in mai putin de cateva zile.
Constipația
Constipația provoacă scaunele dure. Acestea duc la încordarea mișcărilor intestinale, fisuri anale, hemoroizi, pentru ca în final să provoace sângerări rectale.
Fisurile anale
Fisurile anale pot fi confundate cu hemoroizi, însă acestea reprezintă de fapt rupturi ale pielii din jurul anusului. Fisurile anale apar atunci când aveți un scaun dur, greu de eliminat. Presiunea suplimentară a mișcării intestinale face ca pielea să se desprindă și să cauzeze sângerări.
Abcese anale sau fistule
În interiorul anusului, există câteva glande mici, care ajută eliminarea scaunului. Uneori se pot inflama și provoca abcese anale sau fistule.
Atunci când glanda din interiorul anusului formează puroi, provoacă un blocaj, un abces. Fistulele anale sunt reprezentate printr-un tunel mic, care leagă abcesul de pielea din jurul anusului. Aceste afecțiuni pot fi cauzate de regulă boli inflamatorii intestinale.
Ulcer
Atunci când cantitatea de lichide digestive din intestine este dezechilibrată din cauze alimentare sau stres, poate deteriora mucoasa tractului digestiv și provoca ulcere. Ulcerațiile pot sângera, determinând astfel un scaun negru, cu sânge.
Cum se tratează sângerările rectale?
În funcție de cauzele ce determină sângerările rectale, acestea pot fi tratate după cum urmează:
- Hemoroizi – aflați mai multe despre tratarea hemoroizilor care sângerează în articolul dedicat Hemoroizi care sângerează
- Constipația – scaunul foarte tare poate provoca de fapt ruperea pielii din jurul anusului, iar acest lucru duce la sangerari.
- Fisuri anale – sângerările rectale provocate de fisuri, pot fi tratate prin creșterea consumului de fibre, băi de șezut de apă caldă, o toaletă riguroasă a zonei afectate, evitarea constipației și hidratarea corespunzătoare a organismului.
- Abcese anale și fistule – de regulă, abcesele anale și fistulele necesită tratament chirurgical de urgență. Acesta constă în incizia și drenarea colecției, urmată de tratarea cavității abcesului. Fistulele pot fi tratate prin aplicarea antibioticelor locale sau îndepărtarea fistulei prin drenaj sau cu fire. Tratând abcesele și fistule, sângerările rectale vor dispărea definitiv.
- Ulcer – tratând ulcerul gastric cu antibiotice, antiacide, antisecretorii, mucoprotectoare sau tratament chirurgical, se vor ameliora, până la dispariția completă, și sângerările rectale.
Investigații medicale pentru a detecta cauza sângerărilor rectale
O primă investigație medicală, este reprezentată de o discuție cu medicul. Acesta vă va întreba despre simptomele existente, culoarea sângelui sau când au apărut prima dată urme de sânge în scaun. Apoi, în funcție de simptomele experimentate, medicul poate dispune de o serie de investigații medicale.
- Examen fizic al rectului și anusului – presupune o investigație vizual și fizică, pentru verificarea zonei afectate. Medicul poate efectua un examen palpabil, prin introducerea unui deget înmănușat și lubrifiat în anus, pentru a verifica dacă există anomalii interne, cum ar fi hemoroizii.
- Colonoscopie – reprezintă o examinare a intestinelor folosind un colonoscop sau un tub subțire, flexibil, cu lumină și cameră. Ajută la identificarea problemelor ce cauzează sângerările rectale, precum cancerul colorectal, polipii și ulcerele.
- Sigmoidoscopie – e ste o procedură care îi permite medicului să privească în interiorul colonului sigmoid folosind un tub flexibil cu o lumină pe el. Astfel, medicul va verifica existența ulcerelor, polipilor, cancerului sau celule anormale.
- Coprocultură – reprezintă o probă de scaun (materii fecale) poate oferi medicilor informații valoroase, privind existența urmelor de sânge în intestine sau în altă parte a sistemului gastrointestinal.
Când este cazul să vezi un medic?
Sângerarea rectală poate constitui o urgență medicală. Solicitați un consult medical de urgență atunci când sângerările rectale sunt abundente și sunt însoțite de stări de confuzie, leșin, amețeli, crampe abdominale dureroase, dureri anale severe, greață, vărsături cu sânge sau respirație rapidă și piele rece.
O cantitate mică de sângerare rectală se poate transforma rapid într-o cantitate mare. Este important să mergeți la medicul specialist, încă din stadiile incipiente, pentru a preveni agravarea simptomelor.
Intrebari Frecvente
Va dispărea sângerarea rectală de la sine?
Cele mai multe cazuri sângerare rectală, au ca punct de plecare hemoroizii. Acest lucru înseamnă că, în cele mai multe cazuri, sângerarea se va opri fără tratament de specialitate, in 95% din cazuri. Totuși, ținând cont de faptul că, principala cauză de bază nu a dispărut, sângerările rectale pot reapărea. Dacă aveți sângerare rectală, vă sfătuim să solicitați ajutor medical, deoarece poate fi un semn al unei probleme mai grave, care necesită tratament.
Ce înseamnă un scaun cu sânge?
Apariția sângelui în materiile fecale arată existența unei probleme la nivelul tractului gastrointestinal. Sângele își poate avea originiea oriunde în tractul digestiv, începând de la cavitatea bucală, până la rect.
Surse:
- Sabry AO, Sood T. Rectal Bleeding. [Updated 2022 Aug 2]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2022 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK563143/
- Sabry AO, Sood T. Rectal Bleeding. [Updated 2022 Aug 2]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2022 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK563143/
- Strate, Lisa L MD, MPH, FACG1; Gralnek, Ian M MD, MSHS2. ACG Clinical Guideline: Management of Patients With Acute Lower Gastrointestinal Bleeding. American Journal of Gastroenterology 111(4):p 459-474, April 2016. | DOI: 10.1038/ajg.2016.41